Exista în viata lucruri care îti sunt daruite si lucruri pe care trebuie sa le câstigi. Si ironia soartei este ca lucrurile pe care le obtii prin forte proprii, atunci când le pierzi, sunt cel mai greu de recâstigat... Am simtit asta dupa ce am pierdut încrederea unui om fara de care viata mea nu ar avea niciun sens. Nu am constientizat pe moment ca iertarea unei greseli nu înseamna implicit si stergerea ei cu buretele si, mai ales, nu am crezut ca tradarea poate fi atât de dureroasa. Am stiut asta numai în momentul în care am simtit, ca prin minune, ca iubirea aproape pierduta a fost salvata... Nu, iubirea nu moare din cauza tradarii, însa încrederea moare... Si daca iubirea supravietuiste singura suferintei (e un mare miracol iubirea... noi oamenii ar trebui sa ne consideram norocosi ca putem sa îl traim...), încrederea nu poate fi cu nici un pret reînviata. Atunci când ai strivit încrederea unui om drag poti sa fii sigur ca ea nu va mai fi niciodata la fel... va trece mult timp pâna când vei putea din nou sa ai certitudinea ca omul acela îti poate darui din nou încrederea lui.
Increderea e ceva care se construieste în timp. Ea nu poate sa vina niciodata de la sine pentru ca nimeni nu se naste cu o asemenea virtute. Încrederea e pecetea unei prietenii adevarate si este, pe lânga comunicare, lucrul cel mai de pret în iubire. De fapt, e o conditie esentiala pentru ca materializarea iubirii într-o relatie de lunga durata sa reziste. Acolo unde nu mai exista încredere, iubirea devine un joc periculos pe care fie ambii îl pierd, fie ambii îl câstiga, dar foarte greu. Important e sa simti ca poti sa mergi pâna la capat si sa dai totul. Eu simt ca vom câstiga...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu